sâmbătă, 11 iunie 2011

POveSTEA trandafirului fără culoare..

Totul a început când se făcea dimineața. Zori zilei nu se arătaseră încă, dar în grădină, pe când picuri de ploaie cădeau din cer, luase ușurel naștere, cel dintâi trandafir. Puțin cât puțin începea să-și facă loc printre bucățile dure sau fragede ale pământului. Răsărea din pământ odată cu soarele și nu dorea deloc să întârzie nici măcar un minut. Și nu ia fost ușor, căci nu era plantat, sămânța aruncată de la început, l-a făcut azi să se transforme în ceva, probabil frumos, probabil unic, ceva ce a fost numit mai târziu trandafir.
Era deja dimineață. Era soarele deja răsărit. Era probabil și totul verde, acum că lumina era peste tot. Dar era și trandafirul din care doar tulpina și puținele frunze le puteai distinge. Și ploaia s-a oprit. Deja totul era prea frumos, ploaia nu-și mai avea rostul. Dar a fost totuși necesară, ce altceva l-ar fi putut ajutat să crească?
Era în grădină, deși în jur era câmp și deal și munte. Și începea trandafirul să aibă sentimente. Și încerca să aibă companie. Și încercă atunci să privească-n jur, căci lângă el, nimeni nu era. Și probabil se simtea singur, probabil avea nevoie de ceva, probabil. Dar undeva acolo mai în depărtare, în bătaia razelor de soare puternic al dimineții, zări floarea unui trandafir înflorit de mult. Primul lucru pe care și l-ar fi dorit atunci, era cel de ai putea vedea culoarea, dar nu reușea. Lumina soarelui era prea puternică, el era inca prea mic să-și dea seama. Dar parcă răsufla ușurat, acuma știa că nu este singur în grădina. Deși era distanța mare, putea fi liniștit. Nu era singur după cum credea, după cum se simti prima dată.
Și-ar fi dorit probabil încă să-l privească, măcar culoarea să i-o poată vedea, dar soarele nu se mișcă o secundă, așa că își văzu de treabă. Pământul care îi era sprijin nu-l putea lăsa să rămână așa. I-a dat puterea ce avea nevoie pentru a crește, pentru a înflori...
Și observă undeva în depărtare, un alt fir de trandafir. Erau doi și acum îi putea vedea. Erau înfloriți de mult dar culoarea le era în zadar de văzut. Și totuși, el nu înceta nici când de a înflori. Și cât soarele rămase-acolo, a devenit și el, un fir de trandafir. Nimic nu mai era în preajma lui și tot ceea ce putea vedea, era doar în depărtare. Și de multe ori îi era și greu să-și poată da seama din ce era alcătuită lumea sa. Vântul începu să bată, când mai lin, când mai puternic și treptat începu să se tot clatine. Își dorea atunci să poate fi cel mai frumos. Cu acest țel ieși în zori de dimineața din fragedul pământ ud de suspine. Știa însă un lucru, de care își dădu el seama mai târziu, pentru frumusețea ce mult și-o dorea, avea de îndurat multe.
Începu atunci fiecare frunză să capete o dimensiune. Unele erau mai sus, altele mai jos, unele erau verde-aprins, altele un verde-nchis, dar toate erau frunze și deși nici una la fel, toate erau ale lui. Dar fu dureros atunci când primul spin își făcu apariția. Nu se putea obișnui cu idea, că înafara de frunză și tulpină, se afla și spinul. Știa și putea vedea și în jur, că spini există pe orice tulpină, dar credea la început, că va fi diferit. Atunci apăru și primul sentiment. Era nou pentru el și poate i-a plăcut la început, dar la urmă a durut. Credea însă că acesta va cădea dar nu a fost așa. Unul câte unul pe rând au început s-apară. Iar fiecare era diferit, căci sentimente noi îl învăluiau și deși acestea toate pe rând treceau, spini toți rămâneau.
Și alți trandifiri își făcură mai târziu apariția. Erau doar trei, undeva mai deoparte. Era uimit însă, că și ei aveau spini. Erau atât de frumoși și numai privindu-i pe ei și-a dat seama mai târziu, că și spinul face parte din frumusețea pe care și-o dorea.
Băteau fel de fel de vânturi și parcă doreau să-l doboare. Avea însă un al său țel ce l-a ținut sus și nu l-a putut da jos. Uneori i-a fost prea greu, alte ori credea că e imposibil și vroia să se mai lase și la pământ, dar niciodată nu s-a dat bătut. Fiecare spin i-a făcut câte o rană, fiecare bătaie de vânt i-a adus câte o luptă, până și razele de soare i-au adus uneori suferință. Privea floarea celor de lângă el și își dorea o culoare unică. Dar probabil era prea devreme să o poată avea, acum era doar un boboc.
Își dorea să poată ajunge în cel mai frumos buchet. Își dorea să poată face fericit pe un suflet. Își dorea să poată fi ceva unic, în viața lui scurtă și prea frumoasă să poată veșnic dura. Știa că avea nevoie de parfum ca să poată într-o zi îmbăta atmosfera dintr-o camera plină de secrete și probabil plină de tensiuni. Știa că din parfumul său într-o zi va fi renumit, sau că din culoarea lui, într-o zi va fi admirat. Știa, de aceia încerca să facă orice, să nu fie nici când uitat.
Dar pentru ca un lucru să fie frumos știa că trebuie să și muncești, să-l îngrijești, să-i porți de grijă sau poate doar să-l lași să se desfășoare. Și asta a înțeles-o atunci când primul om l-a admirat. Nu avea nici măcar culoare și asta l-a uimit. Cineva începea să-l aprecieze. Sau poate l-a apreciat de la început, dar și-a dat seama mult mai târziu. Atunci i s-au rupt primele frunze. Atunci când văzu că este apreciat, atunci i s-a luat din frumusețe, sau cel puțin așa credea el. Și se întristă... se bucurase odată de fiecare frunză, acum rămase fără unele. Dar nu putea înțelege...
Dar trecu timpul. Soarele își mai schimbă din intensitate. Mai apărură trandafiri în jurul lui. Uni mai aproape alții mai departe. Grădinarul plantase uneori și alți trandafiri lângă el dar nici unul nu era așa cum își dorea. Unii au fost puși doar pentru o scurtă vreme și au fost mutați sau smulși. Alți și-au păstrat locul și probabil își doreau să rămână, dar trandafirului nu i-a priit. Toți cei care au fost plantați l-au făcut pe trandafir să crească, alteori să se ofiliească, însă nici unul nu a reușit să-i dea frumusețea aceia de care avea nevoie și pe care de atâta timp și-o dorea. Uni trandafiri din cei care au fost plantați și-au dorit enorm să rămână. Deși nu făceau atât de bine, ei reușeau să se schimbe, să prindă probabil culoare. Unora le-a părut rău că au fost mutați și oricând și-ar dori să mai stea acolo unde au fost odată, dar trandafirul era foarte sensibil. Și poate nu a fost așa de la început, dar avea un țel iar fiecare trandafir plantat lângă el, îl făcea de multe ori să-și uite țelul, alteori risca să și-l schimbe în ceea ce își dorea mai puțin.
Atunci decise că frumusețea și-o poate forma singur. Că va încerta din fiecare lacrimă a cerului să ia frumusețe. Din fiecare adiere de vânt să ia putere. Din fiecare privire aruncată asupra celor din jur să învețe ceea ce încă nu știa. Se hotărâse și credea asta: că frumusețea și dorința de a fi unic se câștigă singur, privind în jur, învățând și adunând de la toate. Și atunci începu să înflorească....
Dar ajunse și timpul în care se simți din nou singur...așa cum a fost la început. Și știa de acuma, singur poți fi unic, dar numai în jurul cuiva poți învăța asta. Aștepta să treacă grădinarul din nou prin dreptul lui, să-i poarte iar de grijă. Să rupă tot ce era ofilit, tot ce nu era bun. Aștepta să-l curețe...și chiar atunci când se aștepta mai puțin, în urma unei curățiri de lungă durată i-a plantat un alt fir de trandafir alături.
Încă nu știe nimic. Deși a trecut ceva timp de atunci...el încă așteaptă... Deși crede că știe multe, încă nu poate spune nimic. Încă nu știe ce culoare va avea și unde va ajunge. Încă nu știe cât de puternic îi va fi parfumul, încă nu știe cât de tare îi va fi apreciată culoarea. Încă nu știe dacă se va putea bucura de chinurile pe care le-a suportat pentru a ajunge ceea ce și-a dorit. Încă nu știe dacă noul trandafir îl va ajuta să înflorească tot mai mult și dacă îi va aprinde culoarea în cele mai vii nuanțe. Încă nu știe nimic despre aprecierea pe care o va primi. Încă nu știe culoarea acelor trandafiri din jurul lui și nici rostul celor trei care au apărut mai târziu. Încă nu știe de ce nici unui trandafir nu i-a priit până acum. Și încă nu poate realiza de ce unora le-a părut rău că au fost mutați. Nu știe care este rolul fiecărui spin, deși aceștia fac parte din frumusețea lui. Nu știe de ce frunzele lui nu au toate aceiași culoare și dimensiune. Nu știe mai nimic din tot ceea ce l-a înconjurat și îl înconjoară...
Dar știe într-un fel, că e lumea în care trăiește. Știe totuși că cineva l-a apreciat de la început. Știe că fiecare rază de soare l-a făcut uneori să zâmbească și fiecare lacrimă a cerului a fost de fapt o dorință a sufletului care s-a împlinit sau nu, dar care l-a făcut mai puternic. Știe că grădina e locul cel mai minunat în care poate înflori, pentru că oricum, toată lumea e la picioarele lui. Știe toate acestea pentru că e doar un simplu trandafir, înflorit probabil de mult...fără culoare încă, dar plin de spini, frunze în mii de nuanțe și cu multe speranțe.
E povestea trandafirului fără culoare, pentru că acum se află încă în grădina, în același loc în care a fost de la început, și nu se știe încă unde va ajunge în ziua în care culoarea și parfumul îl va duce!

luni, 11 aprilie 2011

Dar de femeie!!

Dar de femeie!
Te-ai intrebat vreodata de ce Dumnezeu te-a creat asa? Stii ca de fapt esti o mare binecuvantare pe acest pamant, mai mare decat credeai tu?
Esti femeie si asta te face deosebita doar prin simplul fapt ca porti acest nume. Dar stii ca ai si un pret in fata lui Dumnezeu? Stii ca te iubeste la fel de mult ca si pe Fiul Sau si ca a investit in tine mai mult decat iti poti imagina?
Privind la tine vei descoperi defecte, iar cu siguranta acestea nu sunt putine deloc. Dumnezeu a facut unele lucruri frumoase la tine ca sa le poata inlocui pe cele mai putin frumoase. Asta spune in Cuvantul Sau iar pe pamanant a creat lucrurile pentru a se completa unele pe celelalte.
De multe ori iti doresti sa fii mai mult decat a lasat Dumnezeu si apelezi la ceea ce se numeste cosmetica. Dar cosmetica lumii acesteia sau la cosmetica lui Dumnezeu?
Cauta la Isus salonul in care poti fi cea mai frumoasa femeie din lume. Ia fiecare parte a trupului tau si preda-l in mana lui Dumnezeu. Trebuie sa stii ca El te-a creat cu un scop iar intr-o zi vei fi femeie barbatului care te va proteja o viata intreaga. Trebuie sa fii ajutorul potrivit, trebuie sa fii sotia lui cea iubita, trebuie sa-i fii alaturi, trebuie sa pui in practica acele calitati pe care le-a lasat in tine, acel dar minunat de a fi femeie.
In salonul in care Dumnezeu e cosmeticianul fiintei tale vei gasi ceea ce lumea nu va putea niciodata crea. Cosmetica lui Hristos nu poate atinge nici o formula extrasa din constructia unei plante sau vreo alta metoda superficiala de a crea machiajul, dupa care, de cele mai multe ori, te asunzi. Cerei lui Dumnezeu mila pentru ochi, in loc de rimel si alte farduri stridente, cu nuante ce s-ar potrivi perfect cu tinuta. Lasa lacrimile sa-ti inunde ochii care aduc fericirea, in loc de demachiantul ce trebuie folosit dupa fiecare machiaj. Adopta o privire calda si plina de duiosie, o privire prin care cei de langa tine sa inteleaga ce inseamna bunatatea. Pentru tenul tau atat de fin foloseste radiatia bucuriei, si cu siguranta nu vei avea nevoie de fond de ten. Nu lasa ca micile intristari sa-ti increteasca fata si nici durerea sa se oglindeasca in ea. Invata prin darul tau sa fii mereu voioasa ca astfel si pe ceilalti sa-i indemni la bucurie. Pentru buze foloseste zambet. Oricand il poti avea la indemana. Mereu se va potrivi cu tinuta si nici nu va dauna. Cauta sa ai acel zambet molipsitor care sa-i bucure pe cei de langa tine. Cauta sa fii bucuria prietenilor si a rudelor care totdeauna vor astepta ceva mai bun de la tine. Cauta sa fii oglinda iubirii, cauta sa fii dragostea pe care azi in putine locuri o mai gasesti.
Nu inceta niciodata sa daruiesti. Numai prin daruire vei putea primi acea putere de a inainta, acea putere de care are nevoie orice femeie pentru a putea spune ca este puternica.
Esti de multe ori dezamagita si nemultumita de tine. Vrei sa fii pe placul tuturor si cauti sa-i multumesti pe toti. Vrei sa cuceresti si sa fii cucerita. Iti doresti lucruri unice de multe ori dar te intristezi cand vezi ca de cele mai multe ori nu le poti avea. Dar invata sa te apreciezi si mai ales sa te accepti.
Dumnezeu  a daruit fiecarei femei acest dar minunat: darul de a fi unica. Si poate astazi nu te apreciaza nimeni. Astazi poate nu te poti obisnui cu defectele si imperfectiunile tale. Dar Dumnezeu este acela care a pus in tine necesarul de care ai nevoie. A stiut de ce trebuie sa fie asa, de aceea priveste la Isus si vei invata sa fii pe placul Lui.
El a pregatit si acea persoana care te va aprecia pentru ceea ce esti. Va aprecia iubirea ta si va accepta caderile tale. El a pregatit persoana care sa te ridice atunci cand vei cadea, cea care te va bucura cand te vei intrista. A pregatit pentru tine exact ceea ce ai nevoie ca sa te poti simti aleasa. A pregatit persoana care nu va renunta la tine, persoana care pentru nimic in lume nu te-ar schimba, persoana care va face din tine tot ce este mai bun. El a pregatit pentru fiecare lucrul potrivit. Dar pana atunci priveste in sus si cauta in El acea persoana potrivita dupa care atata timp ai tanjit.
Sunt atatea care si-au batut joc de sentimentele tale. Sunt atatea care au luat in ras cuvintele tale si care nu au putut realiza nimic in jurul tau. Sunt multe persoanele care au daramat ceea ce ai avut mai scump si a fost greu sa poti zidi din nou acele daramaturi. Ti-au trebuit zile intregi de regrete si noi hotarari, ti-ai irosit zilele sperand tot mai mult la lucruri minuntate si crezand ca este real ceea ce traiesti. Dar de multe ori au fost vise spulberate, facute praf, chiar daca toate au fost construite din pietre. Ai fost jignita pentru ceea ce esti si de multe ori nu ai fost acceptata pentru ceea ce gandesti. Ti s-au inchis usi cand ai refuzat lucruri din care credeai ca poti face ceva deosebit. Ai fost dezamagita cand ai descoperit persoane care au tinut doar la eul lor si ai spus stop, desi cel mai tare te-a durut chiar pe tine. Ai stiut sa iubesti iar din fiecare dezamagire si infrangere, pe langa acele lacrimi si dureri adanci in inima, ai reusit sa iubesti tot mai mult, ai descoperit ca ai de daruit tot mai mult, dar esti femeie...Si crezi atunci cand ti se spune ca esti frumoasa, crezi atunci cand ti se spune ca esti doar al lui, crezi atunci cand te strange in brate si spune ca se simte bine langa tine. Crezi pentru ca esti femeie si oricand esti dispusa sa daruiesti. Si de multe ori ai vrea sa dai tot ce ai mai bun in tine...dar ti-e frica. Daca si de data aceasta e totul o minciuna? Daca si acum va fi ca in trecut?
Suntem dezamagite zilnic iar cei de langa noi nu stiu ca cele mai mici gesturi sunt cele care ne fac cele mai fericite. Nu stiu ca pentru noi conteaza mai mult o vorba buna sau o apreciere pentru ceea ce suntem decat orice alt lucru material. Suntem femei si ne este de ajuns un gest ca sa putem darui un sentiment.
Dar, orice ar fi si oricat de dezamagita ai fi, nu inceta sa iubesti. Pentru aceasta esti lasata pe pamant si de asta are nevoie lumea de tine. Construieste-ti visele inapoi si lasa-le ascunse in file prafuite de jurnal, de acolo niciodata nu vor pleca. Invata sa te apreciezi mai mult atunci cand esti jignita. Cine va putea sti cat esti in stare sa dai daca nimeni nu va cauta in tine? Cauta sa fii frumoasa in interior. Caci exteriorul, hainele si frumusetea, totdeauna vor trece. Vremea le va schimba pe toate. Si totusi interiorul sufletului tau, niciodata nu s-a lasat schimbat de vreme. Cauta sa fii apreciata pentru ceea ce ai in suflet, nu pentru ceea ce imaginea arata. Nu inceta sa plangi. Sa iubesti. Sa multumesti si sa apreciezi.
Pentru mine totul a ajuns acum un imposibil si parca mi-ar fi greu sa mai cred ca ar mai putea exista ceva bun in oameni. Mi-ar fi greu sa mai cred in ceea ce mi se spune. Cuvintele toate au ajuns sa fie zadarnice si parca doar faptele au mai ramas cele care ar mai putea schimba ceva. Desi e greu sau poate imposibil, nu vreau niciodata sa incetez din a spera. Totdeauna va fi ceva mult mai bun, dincolo de un lucru bun sau mai putin bun. Stiu ca Dumnezeu a creat in mine si lucruri frumoase, ca se le poate completa pe cele mai putin frumoase. Stiu ca dincolo de orice gand ce mi-a fost schimbat am prins mai multa putere si parca mai multa incredere in mine. Si nu mi-as dori ca nimeni sa poata lua asta de la mine. Stiu ca exista si persoane deosebite iar acestea sunt cele care te vad mai buna, mai frumoasa si mai inteleapta decat te poti vedea tu.
Esti femeie iar asta nu poate fi schimbata de nimic, esti frumoasa si asta doar pentru ca Dumnezeu te-a creat. Esti deosebita pentru ca esti unica si esti speciala pentru ca ai ales sa te accepti asa cum esti.
Nu renunta la visele tale, la intelepciunea ta, la pricepere si iubire. Nu renunta in a darui pentru ca intr-o zi vei intalni acea persoana care nu va renunta la tine. Si cand acel cineva nu va renunta la ceea ce esti, vei fi din ce in ce mai puternica si se va putea bucura de reusitele tale, de dragostea ta, de mangaierea ta. Se va bucura doar pentru simplul fapt ca existi. Se va bucura pentru esti tu, pentru ca vei reusi sa faci totul mai bun in felul tau. Acea persoana care nu va renunta la tine pentru nimic in lumea intreaga, va fi persoana ce va merita toata fiinta ta.
Iar daca va exista acel cineva care nu va sti si nu va putea aprecia ceea ce esti, sa stii ca meriti ceva mai bun. Nu cauta sa te cobori la nivelul celor de langa tine ci cauta sa-i ridici pe cei de langa tine la nivelul la care esti tu.
Esti femeie. Esti unica. Esti deosebita.!!!

                                                                           

joi, 7 aprilie 2011

Arta se inspira de la viata!!



1. Nu lasa ca azi sa se transforme in maine fara sa faci acum ceva deosebit!


2. Invata sa privesti spre tine, invata sa fii mandru de tine...


3. I-am zambit lui NU in fata si l-am luat pe DA in brate.


4. Fa un bine, chiar si atunci cand nu este nevoie!


5. Nu ai nevoie de oameni ca sa fii puternic, ai nevoie de curaj, sa poti birui furtuna.


6. Nu te lasa biruit de vorbele oamenilor, crede doar ce vrei tu!


7. Am zis de multe ori ca este drum lung pana maine, dar tot de atatea ori am vazut cat de scurt este.


8. E foarte usor de dat inapoi, de ce sa nu incerci ceva nou? Mergi inainte, va fi mult mai bine.


9. Si ce daca spui ca ai? Esti sigur ca vei avea si maine?


10. Azi in ochii oamenilor poti vedea durere, dar nu inceta de ai mai privi, poti descoperi si un zambet cald!


11. Azi nu a iesit soarele, dar nici nu i-am dus dorul.


12. Nu spune ca nu mai poti, oricand o poti lua de la capat.


13. Si de ce le-ai da dreptate oamenilor, cand ei nu stiu ce este de fapt in sufletul tau?


14. Lucrurile nu au cum fi totdeauna la fel, s-au schimbat de fiecare data, dar tu sa ramai acelasi!


15. Era mai bine inainte, dar curiozitatea m-a determinat sa vad cum este acuma.


16. Candva voi fi printre ingeri, dar pana atunci vreau sa fiu un inger printre oameni!


17. Am defecte iar asta ma face sa cred ca nimeni nu este perfect!


18. Combinatia perfecta face ziua mai buna!


(Arta inspirata de la viata - Damaris - 06.04.2011)

luni, 14 martie 2011

Sentimentul..


Au curs lacrimi prin ai mei ochi,
Stiind ca toate au un rost,
ca sunt astazi de folos.
De folos sa spui ca poti, ca vrei, ca iti doresti.
De aceea mi-am dorit mereu
Sa pot spune ca sunt eu!

E simplu sa spui nu, fara sa vezi ce poate fi
dincolo de un astfel de raspuns.
Sa dai `napoi din drum nestiind
ca fericirea te asteapta chiar acolo,
Dincolo de orice pozitiv raspuns.

O lacrima e perla ce senin sta
pe lantisorul zambet voios sclipind.
E bucuria ce poate maine
ma va ridica mai sus de orice gand.
E poate fericirea suflutului
tremurand de-al tau raspuns.

Lacrima e „sentimentul”, ce pentru tine
In sufletul meu azi s`a stins.
Maine, sigur, va fi altceva.
Un zambet. Chicot. Bucurie doar.

Dar azi, din fereastra sufletului meu s-a scurs
Si a lasat in urma sa un drum sclipind de fericire
Sub raza soarelui din mart.
Dar stie, maine va fi mult mai bine.
Azi o lacrima a fost, si totusi....
Toate mi`s azi de folos.

joi, 10 martie 2011

Ce te-ar putea face fericit?


Te-ai gandit vreodata la acel lucru fara de care nu ai mai putea simti ca traiesti cu adevarat? Te-ai gandit vreodata la ce te-ar putea face fericit cu adevarat?
Iti doresti sa ai o viata deosebita si unica in felul ei de a fi. Iti doresti sa iubesti, sa simti ca esti iubit si ca patrunzi in tainele iubirii. Iti doresti sa ai parte de prieteni, prieteni adevarati cu care sa poti petrece timpul si cu care sa poti imparti si bune si rele. Iti doresti parinti care sa te inteleaga, sa te sustina in tot ce faci, sa-ti fie alaturi in toate si sa te incurajeze. Iti doresti lucruri marunte sau lucruri imense, iti doresti tot ce crezi tu ca e mai potrivit pentru viata ta...
Alergi in fiecare zi cu dorinta ca iti vei putea face ziua mai buna si vrei, te straduiesti, lupti, sa o duci mai bine... Vrei sa fii probabil cineva, sau doar un nimeni, dar multumit de viata. Vrei sa realizezi ceva in viata ta si iti doresti sa ajungi undeva...cu toate ca stii: dragostea intr-o zi te va dezamagi, prietenii te vor trada, parintii intr-o zi nu vor mai fi langa tine... Le stii pe toate, stii ce-ti doresti de la viata...dar stii ce te-ar putea face fericit cu adevarat? Stii care este cheia spre fericire? Stii pentru ce trebuie sa lupti de fapt in viata aceasta? Stii tu oare ce e fericirea...??

sâmbătă, 19 februarie 2011

The liTTle girl is now a lady!

Inainte de a ajunge mare, trebuie sa fii mic. Inainte sa fii un cineva, trebuie sa fii un nimeni. Inainte ca toata lumea sa fie a ta, tu trebuie sa apartii lumii. Si asa incepi totul de jos.
A fost fetita si era iubita. Iubita de tatal ei pentru ca vedea un vis implinit. Ceea ce si-a dorit cel mai mult, acum era realitate. Era mica si nu putea distinge clar ceea ce se misca in jurul ei zilnic. Dorea sa fie tinuta in brate, acolo unde se simtea ocrotita si in siguranta. Dorea sa fie langa cineva, ca sa stie ca are un vegheator. Desi era mica si nu intelegea prea multe lucruri ea spera la ce era mai maret. Dorea sa aiba parte de iubire, de fericire, de speranta, de protectie, de incredere, respect, intelegere, de cele mai importante lucruri care ar ajuta-o sa creasca.
Dar era mica. Nu intelegea ceea ce isi doreste. Nu putea intelege multe lucruri si in fiecare zi se nasteau intrebari in inima ei. Nu era nimeni care sa-i raspunda la intrebarile sufletului ei. Nu le-a rostit niciodata pentru ca stia ca este cineva care poate da raspuns si la o intrebare care poate nu i-a fost adresata... A gasit in timp locul potrivit, Persoana potrivita, catre cine sa se poata adresa, iar raspunsurile i-au venit rand pe rand, toate la vremea potrivita... ca sa poata fi intelese.
A fost mica si pentru ea era totul inocent si nevinovat. Credea in tot ce vedea, ca mai tarziu sa-si dea seama, ca nu tot ceea ce se vede trebuie crezut. Auzea vorbele celor de langa ea si dorea sa inteleaga totul, dar mai tarziu si-a dat seama ca vorbele nu pot exprima ceea ce simte inima. Dorea sa fie cineva care sa-i spuna la fiecare pas rostul lucrurilor, insa cu timpul a realizat ca nimeni, niciodata, nu va putea spune de ce este asa viata ei. I s-au incredintat lucrurile elementare, ca mai tarziu sa vada ca trebuie sa te folosesti de toate ca sa poti avansa. A fost candva iar cu timpul totul s-a transformat. A fost si a trecut, pentru ca multe s-au schimbat de atunci. Dar imaginele care formeaza un film mai vechi, sunt cele care se deruleaza mereu, cand isi da seama ca acum totul e doar trecut. Trecut care tine de prezent si va fi pana in viitor. Desi a fost mica si nu putea intelege acuma a crescut si odata cu ea, toate acele lucruri care au fost de la inceput.
Au ramas aceleasi dorinte, si chiar daca a mai cules pe parcurs, sunt cele pe care vrea sa le aiba pana cand toate acestea nu-si vor mai avea rostul. A fost o fetita mica, acum e o domnisoara. Acum poate intelege ceea ce nu a inteles candva, acum isi da seama de lucrurile care odata nu aveau nici un inteles pentru ea. Acum sunt lucruri care nu se gandea niciodata ca vor fi si toate acestea, doar pentru ca a crescut. Acum stie ca totul se schimba si stie ca trebuie sa crezi in ceea ce ramane. Stie cum a fost si de ce a fost. Stie ca va trebui sa fie si altfel si desi candva lumea nu era a ei, acum a luat-o de mana si vrea sa o poata conduce acolo unde stie ea ca e mai bine. E lumea ei si tot ceea ce isi doreste e sa fie lumea in care se merita sa traiesti. Pentru ca trebuie sa treci prin etapele cresterii ca sa intelegi lucrurile, ca sa poti intelege raspunsul lui „de ce?”. Candva totul era acceptat si dorit. Acum stie sa aleaga si sa culeaga; acum poate realiza care este diferenta dintre lucruri, acum stie ce isi doreste cu adevarat si stie ca merita ce e mai bun. Stie ca nu orice lucru il poti avea, dar stie ca le poti avea pe cele mai bune. Acum intelege rostul clipelor grele si le poate aprecia pe cele bune. Acum poate visa cu ochii deschisi, pentru ca stie, doar asa viata poate fi mai frumoasa. Stie sa inteleaga firea omeneasca si cunoaste o parte din ceea ce se numeste om. Stie cat e de schimbator si de inselator. Stie ca poti fi singur in lumea proprie dar stie ca nu duce la nimic bun. Stie ca exista si oameni deosebiti, in ciuda celor fara caracter, si poate aprecia un om dupa ceea ce este, dar mai stie ca nimic din ceea ce daruiesti, se poate sa nu primesti niciodata. De aceea a stiut sa invete cand si cum trebuie sa fii atent, ca poti da gres oricand si cu oricine.
A crescut si nu vrea ca nimic sa o poata schimba. E mai puternica decat a fost ieri, pentru ca a mai trecut un examen; are mai multa incredere in ea, pentru ca stie ce inseamna sa te lasi pe mana altora; e mai matura, deoarece copilaria a trecut cu toate ale ei; e poate ceea ce nu si-ar fi dorit niciodata ca sa fie...pentru ca odata nu stia, nu cunostea, nu intelegea...odata credea totul..si acum, si-a dat seama ca lucrurile sunt altfel: the little girl is now a lady! 

vineri, 4 februarie 2011

Scrisoare de dragoste...

Te iubesc!
          E tot ce pot spune...ar fi multe cuvintele, mult prea multe...și poate, tot nu ar ajunge. Ești cel mai minunat dintre oameni. Ești lumea pe care vreau să o cunosc și lumea în care vreau să trăiesc. Lumea Ta, e locul acela pe care nu vreau să-L părăsesc și la care nu vreau să renunț.
          Vreau să Te știu mereu aproape, vreau să văd minunile Tale în viața mea. Vreau să simt zilnic dragostea Ta. Vreau să simt mângâierea Ta în fiecare dimineața și razele soarelui să-mi încălzească sufletul. Vreau să-ți aud șoaptele la ureche, să aud cum mă asiguri: „Și astăzi voi fi cu tine”. Doresc să fiu călăuzită de Tine, la fiecare pas. Să mă porți pe brațele Tale și să simt căldura inimii Tale. Vreau să pot zbura cu Tine până pe cele mai înalte culmi și să te simt aproape...aproape...tot mai aproape...Doresc pacea! Pacea Ta! Să-mi umple sufletul cu lacrimi de fericire...cu bunătate...cu dragoste... Tu mă cunoști cel mai bine. Știi nevoile mele și mă poți face fericită când lumea mă dezamăgește. Tu-mi dai din nou puterea de a continua drumul cu încredere și mă înveți tainele biruinței. Tu ești singurul care mă ajuți atunci când am cea mai mare nevoie de cineva. Ești lângă mine...nici bine nu deschid buzele pentru a-Ți rosti numele, și deja ești lângă mine. Mă alinți cu cele mai calde  și dulci cuvinte...îmi faci cele mai frumoase promisiuni, îmi ungi inima cu bunătate și-mi dai credință. Mă determini zilnic să mă încred în Tine...toate încrederea mi-o pun în Tine.
          Ți-am încredințat toate secretele vieții mele. La Tine sunt toate durerile mele, la Tine este întreaga mea suferință, toate îndoielile le-am încredințat în mâna Ta, orice dorință Tu mi-o cunoști, inima întreagă Îți aparține, viața mea e a Ta. Tainele ce le-ai așezat în mine, le cunoști...și le faci să crească în fiecare zi... Mi-ai făcut cel mai frumos cadou...AI VENIT ȘI ÎN VIAȚA MEA! Îmi porți zilnic de grijă și Te asiguri să nu-mi lipsească nimic. Nu încep ziua până nu laud Numele Tău...mereu pui cuvinte frumoase pe buzele mele...străbați toate colțurile minții mele și nu lași nimic neatins. Îmi schimbi întristarea-n bucurie și durerea mi-o vindeci. Nu mi se închid ochii până când Tu nu lași Harul Tău. Mă faci să înțeleg că a mai trecut o zi și mă înveți. Mă corectezi. Mă încurajezi. Mă ajuți. Îmi arăți ce e bine. Unde am greșit. Tu îmi spui că timpul trece și îmi arăți că rămâi la fel. Mă faci să deosebesc trecutul de viitor...În ambele Te afli Tu. Ești cu mine!
          Mi-ai sudat inima cu dragoste! Ai pus bunătate în ea. Și ai zidit-o cu sinceritate! I-ai uns pereții cu adevăr și temelia i-ai făcut-o cu credință. Ai adăugat și fericire la fiecare amănunt. Ai umplut-o cu pace! Și ai învelit-o cu tărie. Dar nu m-ai lăsat pe mine să am grijă de ea. Ai știut că sunt slabă. Că greșesc...Că pot eșua...Le-ai știut pe toate! De aceia ai ales să fii Paznicul inimii mele.
          Tu mă faci cea mai fericită. Cu Tine viața o trăiesc pe înălțimi, acolo unde răul nu poate ajunge...acolo unde dezamăgirile nu pătrund, acolo unde valurile nu au putere...Viața alături de Tine e cea mai minunată viață, e viața cu adevărat fericită...lipsită de toate grijile lumii...
          Tu faci totul pentru mine, tot ce-i al Tău e și al meu, tot ce ai Tu, am și eu. Sărutările Tale pe frunte sunt mai dulci decât mierea, îmbrățișările Tale sunt mai puternice decât orice stâncă, mângâierile Tale sunt mai alinătoare decât orice medicament...cuvintele Tale sunt ca adierea vântului în luna mai. Privirea Ta atât de blândă îmi alină sufletul iar în ochii Tăi văd doar bunătate....În toate lucrurile, Doamne, văd numai IUBIRE!
          M-ai creat și ai pus în mine o piatră prețioasă. Ai pus cele mai minunate lucruri...Ai pus toată averea Ta...ai pus DRAGOSTE!
          Nu le meritam pe toate acestea...dar ai fost arhitectul inimii mele, ai proiectat-o în cel mai minunat chip și ai folosit cele mai scumpe materiale. Întreaga avere ai învestit-o în mine, a pus suflet la fiecare detaliu și ai lucrat cu cea mai complexa măiestrie....nu ți-a scăpat nimic, totul a ieșit mai mult decât perfect! Ai vrut să fiu lumina din întuneric și ai vrut ca toți să admire lucrarea mâinilor Tale....Ești mândru de reușită și mulțumit de rezultat...E tot ce ai dorit să faci pentru omenire...un suflet din inima Ta, un copil preaiubit!
          Ai dorit PERFECTUL...nu te-ai încurcat cu lucruri ieftine...ai vrut să creezi UN SUFLET pentru omenire. M-ai creat pe mine!
          Sunt prea puține cuvintele, prea puține laude la adresa Numelui Tău; sunt prea puțin frumoase gândurile despre Lucrarea Ta și prea puțin admirată Construcția Ta....sunt prea puține, mult prea puțin mulțumirile....dar zic din toată inima, cu toată puterea ce mi-a fost dată, cu toată sinceritatea....TE IUBESC!


                                                                          Cu toată dragostea,

                                                                                     a ta IUBITĂ!